În marile momente de încercare înveţi să rişti, să te arunci cu capul înainte, în cursa nebună cu gloanţele, mai mult auzite decât văzute, de obicei în filme cu scene prea rapide, sau ba nu, mai bine la Revoluţie, când un proiectil venit dinspre Securitate a pătruns prin sticla geamului din sufragerie şi a ricoşat din perete în carcasa televizorului alb-negru. Până la momentul extracţiei, nu ştiam decât de alicele care rănesc aripi de păsări intermitente.

Momentelor de euforie le urmează, inevitabil, acalmia; chiar dacă ne-am dat la fund, cu oboseala unor sedimente, lumea ulterioară nu a devenit mai limpede. N-a durat mult până ne-am dat seama că începuserăm cu stângul, de la nivelul certitudinii uzate, că atunci când fuseserăm pe val, cu steagurile găurite, atinseserăm un nivel iluzoriu de civilizaţie şi libertate. Suntem toţi o apă şi-un pământ. În cel mai bun caz, pământul de sub apa care nu poate spăla toate păcatele. Priviţi de la înălţimea permisă de reflux, biete guri sparte în aşteptare.

instalaţie: Karin Lehman