randamentul poate crea valoare, dar nu mai este el însuși valoare
da, ai scris ceva ce încă nu e o carte, te grăbești să-ți arăți produsul câtorva cunoscuți
dar răspunsurile întârzie, nerăbdarea ta crește, apoi se retrage în resemnare.
ai scris pe apucate, în detrimentul vieții sociale și așa minime
și crezi, ca mulți alții, că recluziunea e un preț onest
pentru scăpările de stil, de construcție, urmele de uzură de pe cuvinte
sau nerăbdarea de a publica
și că un număr finit de pagini
are o implicație simbolică.
uneori crezi că, dacă ai schimba statusul cu „lucrează ca autor în câmpul literaturii” , cum fac majoritatea celor care o produc, sau cei care cochetează cu ea
prelungești totemismul modern al artistului
cumva te comporți cu poezia ta
ca un credincios îngenuncheat de zeu, proiecția propriei tale minți,
sau un utilizator captiv în nori informaționali și arhive de date
colectate în servere gigant
sau un creier depășit de înțelegerea propriilor funcții
și de frumusețea abstractă a minții pe care o găzduiește
în oribila sa anatomie.
cumva preferi să pici în plasa promisiunilor de câștig rapid
întinsă de laudele puținilor prieteni
în schimbul memoriei de scurtă durată.
până la urmă, nici o idee nu e sută la sută benefică
iar când tu ești autorul ei moral, trebuie să-ți pregătești din timp apărarea.