„A fi sau a nu fi. Raţiunea este a nu te opri.“ (Fernando Pessoa, Itinerariu)

Poate că, uneori, înainte de bilanțul profesional, contează lanțul uman pe care îl fac oamenii care nu se cunosc, uniţi de o cauză comună. Asta mi-a adus anul 2018, știu, nu e un fapt de îngrășat CV-ul meu şi aşa subţire, dar unele lucruri cresc mai fain pe dinăuntru grație spațiului de protest, transformat prin perseverență civică și soft guerilla. Prin altruism și artruism de mare impact.

Nu sunt un om cu iniţiativă, nu mă implic în acţiuni sociale sau colective, dar uite că mişcarea VăvedemdinSibiu a reuşit să mă scoată din cercul strâmt al existenţei obişnuite. Am învăţat de la oamenii ăştia faini din Zonaliberădecorupţie că, înainte de a lupta cu alţii, în numele unor valori şi principii, trebuie să lupţi, mai întâi, cu tine: laşi comoditatea la o parte, ignori durerea de cap sau slaba rezistenţă la frig, isteria consumeristă a sezonului, oboseala de după serviciu, resemnarea, complexele de inferioritate şi alte metehne înaintate ca scuze meschine, inclusiv cititul sau altă activitate considerată nobilă, dar incompatibilă cu strada. Nimeni din generaţia mea nu a avut parte de cultură civică în şcoală, dar există autoeducaţia, iar strada şi un grup de oameni motivaţi şi mobilizaţi de aceleaşi idei te mod modela în luarea de atitudine.

Venind cât de des am putut, m-am dezbărat de egoismul neparticipativ. Ajungi să nu te mai gândeşti la tine când îi vezi pe ceilalţi îndurând demn şi stoic în Zona liberă de corupție, spaţiu simbolic al igienizării mentale si al încărcării bateriilor psihice muribunde cu încredere. Inima îţi creşte invers proporţional cu renunțarea voluntară la sine. Nu mai spun de emoţia apartenenţei la această comunitate pe care eu o numesc „de elită“ prin solidaritate, spirit civic şi căldură umană. Văd cu alţi ochi şi complacerea în superbia intelectuală a oricărei persoane care preferă să se dezică de masele revanşarde şi zgomotoase, probabil din teamă sau dintr-o concepţie mult prea romantică pentru zilele noastre. Am participat şi la marşurile în care s-au strigat de toate, s-a înjurat, dar oamenii despre care vorbesc în mod special sunt cei care protestează prin tăcere, şi combinaţia asta de linişte şi insubordonare civică mi-a venit mănuşă. După fiecare flash mob din faţa sediului PSD, am văzut cine sunt cei de lângă mine, cum îi cheamă, ce profesie, vârstă sau statut au: IT-işti, antreprenori, profesori, arhitecţi, ziarişti, biologi, bucătari, librari, recepţioneri, psihologi, traducători, pensionari, elevi, preşcolari. În varianta mockumentary livrată de partea adversă, alcătuim o gloată sorosistă care habar nu are pentru ce se adună aşa, ca oile. Cel mai emoţionant moment a fost cel cu trolerele şi geamantanele, care a atras atenţia asupra riscului de a părăsi ţara asta furată. Io mi-am adus bagajul de cunoştinţe, că altă avere nu am (foto: Rareş Helici).

Zona liberă de corupție din Sibiu este un spaţiu activ, scos din neutralitatea lui urbană printr-o decizie etică și un logo corespunzător: ochii, stilizări ale lucarnelor ca elemente de arhitectură specifice zonei. Mesajul Vă vedem include nu doar protestatarii (numiți protestanți de către unii parlamentari), ci și casele însele, cu posibilii locatari revoltați, liberi să observe scena politică și fără să se arate. Coşul de gunoi a devenit o piesă de rezistenţă prin intervenţionism, care a dus la transformarea lui artistică şi semiotică. Acţiunea asta clandestină este eXtraordinară, cu atât mai mult cu cât cei care au vopsit coșul nu au ținut la numele lor, dizolvat voluntar în deplina solidaritate identitară și civică a lui NOI. Prin banner şi pubela ca obiecte-suport ale aceluiași mesaj, zona a devenit un context concret al impermeabilităţii la corupţie, dar şi la libertatea de expresie vizuală și verbală, practicată seară de seară în formatul Agorei (foto jos: Dan Perjovschi)

Era să uit: Sibiul are şi şansa celui mai nonconformist şi deştept ziar, conceput de Dan Perjovschi în funcţie de urgenţele social-politice ale momentului. Iniţial s-a acţionat negru pe alb, apoi alb pe negru, până s-a ajuns la forma asta dinamică şi complexă a palimpsestului. O artă în continuă transformare, în care vizibilul şi tehnica efacing-ului sunt la fel de importante în configurarea grafică a mesajului. Dan Perjovschi este unul dintre puţinii artişti excepţionali care îşi asumă caracterul efemer al propriei producţii artistice, din imperativul adaptării acesteia la realitatea în mişcare. Nimic nu este mai fals pentru arta activistă decât permanentizarea sau muzeificarea sa, (de)generată de orgoliul ridicol al imortalităţii (foto jos: Dan Perjovschi)

Dacă până şi o sociopată ca mine a reuşit să iasă din mizantropie, e mare lucru! Le mulţumesc tuturor că m-au ridicat în ochii mei, şi, poate, şi în ai lor. Nu a fost o lumină căutată care să ne transforme în feţe studiate şi false, în posturi performative cu scop telegenic, din foamea aia neostoită de atenţie de care, în treacăt fie spus, nu am dus lipsă, fiindcă mereu ne curta câte un aparat foto sau câte o cameră video. Dacă mişcarea Vă vedem ar fi avut ceva fals, am fi dobândit faima unor impostori, or lumina este întotdeauna agresivă cu chipurile făinoase fardate în exces atunci când nu pot fi ele însele, când nu pot intra natural în rol. Majoritatea ipostazelor sunt instantanee care iau prin surprindere subiectul sau cadrul vizual.(foto: Rareş Helici)

Rise up, people!

Vom continua după Sărbători!