blândețea e mai grea decât revolta,
acceptarea, decât riposta,
singurătatea, decât compania.
tot mai multe linkuri distribuite de prieteni
încearcă să puncteze contrariul:
solitude is not assisted dying. solitude is the state of not being afraid of yourself.
poate că citatele nu te fac mai deștept, dar dau bine la imagine, ba chiar poți crește mai ușor în propriii ochi.
am etalat compulsiv, fără nici un efect,
am încercat să verific adevărul din spatele vorbelor prin punerea lor în practică:
am transpirat la sală și n-am simțit acea „morning glory”,
am mâncat sănătos și n-am devenit mai prietenoasă cu corpul,
am zâmbit mai des și nu mi-a crescut anturajul,
am forțat o schimbare prin tot felul de constrângeri, planificări, targeturi
și n-am descoperit decât dezirabilul
camuflat în sfaturi,
oameni care descoperă noi forme de autosugestie
ambalate în rețete universale.
degeaba am ignorat darwinismul.
nimic nu-i revelator, totul e doar cool,
așa că revin pe vechiul meu regim hedonist
fără direcție, fără urmaritori, fără trucuri.
când toate becurile se sting, după încă o zi cu potențial uman ratat,
anumite specii folosesc întunericul
fie pentru a-și crea propria lumină,
fie pentru a duce cursa disperată spre suprafață.
cum n-am trăit niciodată sub reflector,
poate că mai am o șansă
de la natură.