după febrila împerechere în aer, tinerele regine furnici renunță la aripi (nu se desprind ușor, efortul de debarasare nu se vede cu un ochi neantrenat și liber);

pătrund în mușuroaie străine, în cele din urmă sunt adoptate după o abilă strategie de mimetism olfactiv

și devin la fel de servile misiunii de reproducere

cum le sunt lucrătoarele sterile.

evoluția a hotărât că nu mai e nevoie nici de legături de sânge, nici de masculi pentru întreținerea și creșterea larvelor:

pământul e plin de trupurile lor moarte, cu aripile intacte

după o viață de câteva ore.

paralela cu specia umană se oprește la

suprastructuri,

organizare socială,

diviziunea muncii,

exploatarea de resurse,

anihilarea dușmanului cu propriile-i arme.

individualismul și sexismul

le-ar duce la extincție.

cine ți-e mamă cu adevărat: cine te naște sau cine te crește?

logica noastră bazată pe unicitate și excludere

cedează în fața raportului de reciprocitate:

ai atâtea mame câte sunt necesare

ca tu să eclozezi pe-această lume.