am văzut poza cu granulele de polen de pe Instagram.

într-adevăr, acuratețea nuanțelor spune la fel de mult despre complexitatea albinelor

cât despre rezoluția înaltă a camerei foto

din telefon.

au avut un efect tonic. au acționat ca o piscină de bile colorate în galben

pentru mintea mea obosită.

am plecat de la școală direct spre locul unde aveam lectura, ceea ce nu îmi stă deloc în fire: îmi acord suficient timp pentru premeditarea comportamentală

și neîncrederea în propria performanță,

dar am plecat,

mi-am călcat peste inimă,

am sărit peste etape.

cine rezistă unui fascicul de lumină

proiectat anume pentru el?

pe măsură ce distanța se micșora, creșteau temerile,

dar și consolarea că ridicolul vocii și al mâinilor tremurânde

e tot ce am eu mai autentic.

aș fi putut să refuz, să evit stresul care amplifică toate mărunțișurile,

dar deja ne abținem de la prea multe, a devenit safe

să nu mai acționăm, sau să acționăm

în contra naturii noastre.