să-ți descompui chimic senzațiile nu ajută la nimic,
nici autocaracterizarea
care n-a ajuns încă la deflație, deși unii cred că ne mai pot surprinde folosind cuvântul CV, sau „eu”.
limbajul n-a avut niciodată prioritate
doar fiindcă așa s-a scris în Biblie:
analiza ADN-ului rezolvă problema celor mai mici detalii – culoarea ochilor, a părului, carențele alimentare, bolile ereditare sau dobândite pe parcursul vieții
și chiar dacă mi s-ar scana amintirile cu tehnologie din filmele SF de către o entitate extraterestră,
tot n-ar înțelege mare lucru din stocul modest, dar recurent de imagini mentale:
un parc de joacă fără copii,
o femelă hominidă cu un scaun de bebeluș fixat de bicicletă sau în mașina personală (inexistentă în viața ei reală),
o cutie de vioară fără instrument înăuntru,
o pernă lipită de abdomen, substitut al copilului nenăscut niciodată (doar pentru a simți prioritatea de care se bucură o gravidă în spațiile publice),
un sân protetic fixat de pieptul unei amazoane focoase în locul celui lipsă (fiindcă „mai bine cyborg decât zeiță”)
și orice anexă obiectuală care îți dă un rol, o funcție și te face utilă în ochii semenilor (doar aparențele îi calmează și le crește gradul de toleranță – da, ai avut și tu nevoie de ea pentru o minimă senzație de apartenență),
dar pe cine interesează volatilele tale emoții și imposturile ce decurg din ele?
reacțiile pot fi perfect monitorizate prin declanșatorii de plăcere și durere:
atunci când lumina se aprinde în labirintul experimental, a sosit momentul recompensei,
deseori mai mică decât se anticipase.
poate părea trist că lucrurile mărunte devin esențiale doar retrospectiv, când îți poți reconstitui viața, dar nu mai poți schimba nimic la ea;
uită-te la majoritatea dintre noi: suntem acolo unde nu ne caută nimeni,
în camerele de supraveghere, pline de oameni anonimi și cinstiți
în fața cărora infractorii au avut mereu prioritate la derulare, tăieri de cadre, prim-planuri cu semne particulare,
cu toată gloria mediatică anterioară executării pedepselor grele,
mai bună decât fada ta corectitudine,
dar ăsta e simțul tău valoric predispus la ierarhii și comparații:
în ochiul entității nonumane, toți suntem la fel de primitivi și demni de milă
pe scara evoluției rasiale.